antipoezie...

uneori mesajul grotesc, distructiv şi (culmea!) diabolic împănat cu acea pretinsă frumuseţe a tragismului  rostirii de sine (poate nimic altceva decât un ipocrit dialog între nimic şi nimic!) , cu preţioase reflecţii,  închipuite simţiri sau umbroase purităţi al aşa-numitei (de către unii)  poezie e doar un spaţiu chircit al manifestării , neîncăput sub umărul meu stâng
.
.
. 

cred  în Iubire şi Cuvânt
.
.
.
ce supunere hâdă!...ce tristă absenţă!... ce diabolică orientare!...ce oarbă închinare!
.
.
. 

Cuvântul murdărit de necuvânt
.
.
.

Cuvântul nu e o luptă între cocoşi sau cocoaşe...iar Poezia nu e o pană...chiar dacă nerostitorul ei,  penibil creator negând Creatorul,  fentează de multe ori cu măiestrie ideea de sens
.
.
.